Măsuri de securitate sporite: Activiștii anti-Eurovision vor fi împiedicați să intre în Israel

Măsuri de securitate sporite: Activiștii anti-Eurovision vor fi împiedicați să intre în Israel
Publicat: 07/05/2019, 15:16

Eurovision 2019 este programat la Tel Aviv, în perioada 14 – 18 mai, iar unii dintre concurenți deja au sosit. Niciuna dintre cele 42 de țări care și-au anunțat participarea la ediția de anul acesta a Eurovision nu s-a retras până în prezent, dar organizatorii se tem că activiștii vor exploata evenimentul, care atrage anual sute de milioane de telespectatori, potrivit The Guardian.

Informația despre blocarea accesului în Israel pentru activiști a fost făcută publică de un purtător de cuvânt al ministrului pentru Afaceri Externe, Emmanuel Nahshon.

În ianuarie, creatoarea de modă Vivienne Westwood, muzicianul Peter Gabriel și regizorul Mike Leigh se numărau printre cele peste 50 de personalități care au cerut ca ediția de anul acesta a concursului Eurovision să se desfășoare în altă țară. Motivul solicitării era acela că palestinienii „sunt privați de drepturi fundamentale”. „Nu putem ignora faptul că Israelul încalcă în mod sistematic drepturile fundamentale ale palestinienilor”, se arăta într-o scrisoare deschisă semnată, printre alții, și de trupa Wolf Alice și actrițele Maxine Peake și Miriam Margolyes.

Aceasta nu a fost prima dată când s-a cerut boicotarea ediției din Israel, iar artiști care concertează în această țară, precum Nick Cave, Radiohead și Lana Del Rey, au fost aspru criticați.

În septembrie 2018, tot prin intermediul unei scrisori deschise, peste 140 de personalități culturale au cerut boicotarea concursului. Printre semnatari s-au numărat scriitori, coregrafi, actori, muzicieni, precum autorul canadian Yann Martel, regizorul finlandez Aki Kaurismäki, trupa britanică Wolf Alice, regizorul englez Ken Loach, cântărețul britanic Brian Eno și Roger Waters, fostul membru Pink Floyd. Scrisoarea a fost inițiată de mișcarea Boycott, Divestment and Sanctions (BDS), care militează pentru completa boicotare a Israelului din cauza politicilor privind palestinienii.

La rândul lor, autoritățile israeliene spun că BDS este motivată de antisemitism.

Reprezentanta Israelului, Netta Barzilai, a câștigat concursul Eurovision 2018, care a avut loc la Lisabona, Portugalia.

Anul trecut a fost pentru a patra oară când Israelul a câștigat concursul Eurovision. Cel mai recent a fost în 1998, când Dana International a devenit primul artist transgender care câștigă concursul Eurovision. Dana International a mai participat și în 2011 la această competiție muzicală, dar nu a reușit să se califice în finală.

Prima ediție Eurovision a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. Difuzat fără întrerupere, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiștii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Cum i-a dat Mihai Albu vestea fiicei lui că are cancer: ”Am încercat să țin...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
×